Autori: Dr. Magda David, Dr. Ioana Neer
Endodontia este specialitatea care se ocupa cu tratamentul canalului radicular si reprezinta baza stomatologiei, deoarece durata de viata a dintelui depinde in primul rand de corectitudinea acestui tratament.
Tratamentul de canal
Tratamentul de canal consta in indepartarea tesutului vascular nervos (a “nervului”) din canalele radacinilor, urmat apoi de curatarea, largirea si sterilizarea acestor canale si apoi de obturarea lor. Obturatia de canal reprezinta ultima etapa a tratamentului endodontic si consta in sigilarea radacinilor cu materiale speciale, care previn infectiile.
Diga dentara
Una dintre conditiile necesare realizarii unui tratament dentar de calitate este izolarea dintelui. Dintre modalitatile de izolare, cea mai moderna si mai eficienta este diga dentara. Ea reprezinta un sistem care permite delimitarea unui camp operator, adica a unui mediu uscat si necontaminat cu bacterii. Dintele pe care se efectueaza un tratament sub izolare cu diga nu mai poate fi contaminat cu bacterii din saliva sau de pe suprafata limbii sau a obrajilor. Astfel, prognosticul tratamentului este unul mult mai bun, pentru ca orice tesut se vindeca mai repede in lipsa infectiei.
In clinica noastra, interventiile pentru tratarea canalelor radiculare se realizeaza cu aparatura si cu materiale de ultima generatie: Microscop endodontic Carl Zeiss, apex locator, cu ajutorul caruia se masoara exact lungimea canalului, sistem rotativ de largire a canalului, diga dentara etc.
Durata tratamentului depinde de starea anterioara a nervului (inflamatie, infectie) dar si de dificultatea interventiei; altfel spus, se poate incheia dupa o singura sedinta sau dupa mai multe, in functie de particularitatile cazului respectiv.
Ceea ce urmarim noi este confortul pacientului pe parcursul intregului tratament, lipsa simptomelor ulterioare si obtinerea unei sigilari optime a dintelui, care sa asigure o durata de viata cat mai lunga a acestuia.
Importanta tratamentului de canal
Importanta tratamentului de canal realizat corect in cabinetul dentar
Un tratament de canal realizat corect salveaza un dinte, care altfel ar trebui extras si ulterior inlocuit de un implant dentar sau de o lucrare dentara. In ultimii ani, perfectionarea metodelor de tratament endodontic a condus la reducerea numarului de dinti extrasi. Din ce in ce mai multi dinti distrusi sau infectati sunt astazi pastrati pe arcada, datorita performantelor obtinute de tratamentele de canal.
Situatii care in trecut impuneau extractia se pot rezolva acum, datorita tehnicilor si materialelor de ultima generatie. O mare parte din cazurile dificile (canalele curbe, canalele calcifiate, retratarile de canal) pot fi tratate cu succes, pentru ca medicul dispune de o gama mult mai variata de tehnici de abordare a acestora.
Cum se realizeaza astazi un tratament de canal (endodontic) in clinica stomatologica
Dintele prezinta in interiorul canalelor radacinior un tesut vascular si nervos(nervul), care asigura aportul de substante nutritive. Atunci cand are loc inflamarea sau infectarea acestui tesut, este necesara indepartarea lui.
Tratamentul de canal consta in eliminarea nervului din canalele radacinilor, urmat de obturarea (umplerea) acestora cu materiale speciale, care asigura sigilarea si impiedica infectia. Initial, acest tratament este realizat pentru a indeparta durerea si a vindeca sau a preveni infectia. Scopul final este mentinerea functionalitatii dintelui.
Corectitudinea unui tratament endodontic depinde doi factori:
• curatarea eficienta a canalului si
• sigilarea lui pe toata lungimea
Cu ajutorul instrumentarului modern se realizeaza o largire mai accentuate a canalului si o curatare net superioara, iar cu noile materiale de sigilare se obtine o obturatie de canal perfect etansa. Lungimea canalului este acum masurata electronic, astfel ca medicul stie exact pana unde ajunge obturatia de canal. Izolarea mai eficienta a dintelui asigura pe termen lung un prognostic mult mai bun, pentru ca nu se produce contaminarea intraoperatorie cu saliva.
Ultimile noutati in domeniul tratamentelor de canal
Cel mai modern aparat care vine in sprijinul medicului endodont este microscopul endodontic. Sub microscop se pot realiza tratamente la care acum cativa ani nici nu indrazneam sa gandim:
• identificarea canalelor suplimentare
• indepartarea acelor rupte
• localizarea si sigilarea perforatiilor radiculare sunt numai cateva din manoperele care sunt posibile doar sub microscopul endodontic.
Pentru realizarea tratamentelor de canal clinica stomatologica DentalMed a ales sa puna la dispozitia pacientilor sai cel mai performant instrument, creat special pentru nevoile medicilor endodonti, Microscopul dentar OPTI Pico, produs de firma Carl Zeiss.
Tratamente endodontice sub microscop Carl Zeiss
Realizarea unui tratament dentar de calitate presupune pe langa experienta si profesionalismul echipei medicale, folosirea aparatelor si a instrumentelor performante. Clinica DentalMed a ales sa isi completeze colectia de aparate stomatologice de ultima generatie cu Microscopul dentar OPMI Pico, produs de firma Carl Zeiss.
Microscopul a inceput sa fie folosit in medicina inca din secolul 19, iar in ultimile decenii evolutia tehnologiei a determinat producerea unor microscoape cu performante remarcabile, fara de care multe ramuri ale medicinei (cum ar fi chirurgia) ar fi de neconceput in zilele noastre. In ultimii ani s-a creionat o noua directie – aceea a specializarii microscopului. Adaptandu-se nevoilor specifice anumitor ramuri ale medicinei, s-au creat microscoape pentru neurochirurgie, microscoape pentru chirurgie plastica si reparatorie, pentru ORL etc., aceasta specializare permitand obtinerea unor rezultate mult mai bune. Dupa ani de cercetari, Laboratoarele Carl Zeiss au lansat Microscopul dentar OPMI pico, creat special pentru nevoile medicilor stomatologi.
Microscopul poate fi utilizat in aproape toate procedurile stomatologice, dar indicatia de electie este endodontia (tratamentele de canal). Marirea si iluminarea imaginii dintilor creeaza premisele pentru un tratament dentar de exceptie. Performantele optice remarcabile ofera posibilitatea de a vizualiza detalii care nu pot fi observate cu ochiul liber. Imaginea la microscop este marita si foarte clara. Calitatea deosebita a imaginii se datoreaza iluminarii coaxiale (sursa de lumina este orientata pe aceeasi directie pe care priveste medicul si nu se formeaza umbra), dar si redarii cu fidelitate a culorilor. Vizualizarea celor mai fine detalii este foarte importanta pentru diagnostic si pentru tratament.
Cu ajutorul camerei video incorporate, imaginile surprinse de microscop sunt redate pe monitor si pacientul isi poate vedea proprii dinti la dimensiuni marite, comunicarea medic-pacient fiind in acest fel mult imbunatatita.
Printre avantajele remarcabile pe care le ofera microscopul dentar se numara:
Pentru endodontie:
• identificarea canalelor suplimentare
• identificarea orificiilor de intrare in canale
• identificarea si tratarea canalelor calcificate
• refacerea tratamentelor de canal incorecte
• identificarea perforatiilor radiculare si sigilarea acestora
• vizualizarea si indepartarea acelor rupte din canale
• detectarea fracturilor radiculare
Pentru implantele dentare:
• verificarea conturului gingival si facilitarea procedurilor de sinus lift
Pentru chirurgia orala:
• posibilitatea de a face incizii de mici dimensiuni ,de a realiza suturi foarte fine, ceea ce duce la o vindecare mai rapida si la dureri postoperatorii mai reduse
Pentru parodontologie:
• indepartarea in totalitate a tesutului necrotic in timpul operatiilor cu lambou
Pentru terapie:
• verificarea indepartarii in totalitate a dentinei alterate
• verficarea adaptarii marginale a obturatiilor
Pentru protetica:
• verificarea preparatiilor
• verificarea adaptarii marginale a lucrarilor dentare
Practic microscopul dentar are aplicabilitate in toate ramurile stomatologiei. Folosirea corecta a acestuia, de catre medici stomatologi pregatiti profesional sa lucreze cu acest instrument de mare precizie poate conduce la obtinerea unor rezultate la nivel de excelenta. Existenta microscopului endodontic in portofoliul clinicii noastre constituie inca o premisa pentru realizarea tratamentelor dentare de cea mai buna calitate. Pacientii clinicii DentalMed au astfel posibilitatea de a beneficia de tehnici stomatologice care realizate sub microscop permit obtinerea unor rezultate foarte bune, imposibil de realizat cu tehnici clasice.
Autori: Dr. Magda David, Dr. Ioana Neer
Cat costa tratamentele de endodontie la microscop?
Extirpare vitala + obturatie de canal sub Microscop Endodontic Zeiss: | |
Dinti monoradiculari | 900 lei |
Dinti biradiculari | 1000 lei |
Dinti triradiculari | 1200 lei |
Reconstructie temporara din compozit protetica in scopul aplicarii foliei de diga | 200 lei |
Reconstructie temporara cu ciment ionomer protetica in scopul aplicarii foliei de diga | |
Investigatie explorativa sub microscop endodontic Carl Zeiss | 500 lei |
Tomografie Computerizata 3D (CT) in scop endodontic [TOMOGRAF MORITA JAPONIA*] | 150 lei |
Va rugam consultati sectiunea Tarife Endodontie la microscop pentru informatii detaliate.
Calculator pret endodontie la microscop
Introduceti numele tratamentului pentru care doriti sa aflati pretul sau alegeti categoria de tratamente care va intereseaza
- {{price.name}}: {{price.price}} {{price.currency}}
Total: {{totals}} lei
Acesa este un deviz estimativ, realizat pe baza selectiei de tratamente pe care ati ales-o. Pentru un plan de tratament personalizat, va invitam sa ne contactati
Un consultant va prelua solicitarea in cel mai scurt timp.